Pelerini pe drumul Vietii

Nu cautati sa umblati tot Pamantul,
Nu cautati pacea si intelepciunea in temple,
Nu cautati iubirea in carti.

Faceti loc de pelerinaj in casele voastre,
In inimile voastre...
Iubiti aproapele, asa cum este el.
Iubiti-va devenirea,
Iubiti-va pe voi si intre voi
Dar pe buna masura.

Piatra pacii...

Atunci cand iti auzi pasul...

Atunci cand Pamantul iti toarce sub talpa,

Cand oricat de greu ar fi drumul -

Calea iti este Odihna...

Atunci esti pe Cale;

Cand Calea, Adevarul si Viata 

Umbla prin tine,

Cand Adevarul e simplu

Caci Adevarat esti tu...

Aici,

Acum,

In prezentul ce curge incet,

Acum intri pe cale.

________________________________________

Pelerini ai Adevarului suntem toti pe calea Iubirii.

Ziua de Odihna

n-am mai sezut de mult pe ganduri
caci pe ele nu stai ca pe pamant...
gandurile vine si zboara mai tare ca vremile
si te invarte de numa numa daca ele vre'

Omul nu trebuie sa lucre cu mintea la Ziua Mare
el trebuie sa lucre in Inima lui
si doar asa are sa afle Odihna.

Caci la Ziua Mare i-a lasat Dumnezeu ragaz
sa aibe timp de catare in Inima
sa-si lepede treburile care-i tine mintea-n lucru.
la Ziua Mare Omul trebuie sa miste cu Suflarea Inimii
nu cu madularele grele fie ele capataiul sau manile.
Si cand cata Omul Suflarea Inimei el cata Taina ei.

Oricat ar fi de mic sau de batran
Omul ramane Fiul Omului
si are dreptate la Odihna,
ca Odihna nu-i lege,
Ci i s-a facut Omului Parte de ea...

http://www.youtube.com/watch?v=0MzrXd8CUCg&feature=relmfu

<iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/0MzrXd8CUCg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Haine de soare

te-am intalnit la bradul cantarii
acolo unde dimineata
mangai lemnul cu sunet de bucium

din apus si pana-n ziua
au curs pe crengile padurii
toti norii din vazduh
si toate stelele si luna
lasand cerul curat
ca ochiul Omului la prima raza -
la prima ziua...

si striga cerul in tacere,
ma cheama catre calmul pur
ce ma trezeste
ce ma aprinde
ce ma imbraca in Soare
din inima si pana-n crestet
din inima pana-n picioare
ca sa am la ziua buna
tot drumul cu pas de foc
pe pamant ca sa-l intorc
la viata lui de-ncepatura.

si-mi ard surcelele
si crucea
si-mi ard zestrile toate
ca sa las sa ma poarte
vitezile cerului toate...

sa ma poarte calmul cerului
si lumina lui grabita de unsoarea rotii
ce invarte Lumea
ce invarte Universul in partile lui toate
mai grabite-acum decat in zilele uitate.

sa imi ard surcelele
si crucea
si zestrile toate
ca sa ies din pantecile asta
ascuns in mine
ce ma ascunde tot pe mine

pruncul fara de gresale.

<iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/9eGqS78Jkto" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Cantec la bucium

vrednic urc muntii si caut cerul de stele
ca mintea de ganduri
si le sting incet spre zori
intr-un singur gand de inceput
al soarelui izvor proaspat
de apa rece pentru suflet...

stau pe creasta cea mai nalta
la incepatura zilei
si strig sufland tot gandul in bucium
ca-l las sa curga spre intinderi cat te tine ochiul
si-mi las in cantec toata mintea si grea si usoara
sa se piarda in vaile largi umplute de ceruri

si ramane loc in mine de cantecul soarelui
nu de cantecul mintii...
sa-si cante mai bine soarele dragostea
sa-si verse glasul lui prin mine
in plina daruiere.

Imi dau linistea mintii in dar Soarelui
iar el Imi da in dar Lumina Vietii.

Cele date si cele ce raman...

cate sunt toate in Creatie
Omul e fara de amestecare cu ele
dar intru toate purtator

din fiecare Omul poarta cate ceva
in suflet cele nevazute
in trup cele vazute
in suflet lumina Tainei
in trup praful de stele
si-asa cum recunoaste Omul
seara stand la masa de la stana
cum recunoaste cerul
cum recunoaste paserea
si toata miscarea pamantului
cum vede legarea zilei cu noaptea
caci e legare si nu dezabinare intre ele
cum au spus altii...
dupa cum e legare intre barbat si femeie
intre iute si molcom
intre rece si cald...
caci una pe alta se poarta
si se intalnesc in starea de Odihna
cum spune Omul Bun...

si cate sunt puse in cer
atatea sunt puse si in Om
si cate sunt puse pe pamant
atatea poate sa le stie
sau sa le cunoasca
deaia trebuie sa se poarte
in fratie cu ele
dar fara a fi ale lui
caci ce e pus in el nu e al sau
e pus ca sa cunoasca doar

a lui ramane cunoasterea nu lucrul
al lui ramane fapta
a lui ramane rodul lui
si mai ales rodul inimii sale
si de-i rod bun isi va face loc
in Gradina De Prima data
cand Odihna era pretutindeni
si Viata nu cunoastea negarea de Viata
iar omul purta doar binele
cu toate ale sale care se leaga intr-u Odihna
caci ale binelui sunt
barbatul cu femeia,
ziua cu noaptea,
miscarea si nemiscarea
unicul si intregul...
ale binelui sunt si lucreaza pentru Odihna.

Si ce loc mai bun isi poate dori el...
daca nu Gradina faurita din Cuvantul Sfant?
caci nu mai exista loc asemenea pe pamant
in care omul sa fie fara de grija
decat in pantecele mamei sale
si nici acolo nu este odihna
caci mamele de pe pamant
nu sunt ca Mama din ceruri
dar Mama din ceruri si Tatal din ceruri
le poarta pe ele
le poarta cand au prunci
cu mare grija si dragoste...

Caci in pantece Omul cunoaste mai bine
haina data de Dumnezeu care atunci il imbraca
cacii nu si-o imbraca singur omul
si nici mama de pe pamant nu il imbraca
si chiar Harul Dumnezeiesc i-o lucreaza cu grija
de aceea trupul este mai mult templu decat haina
caci este trup de Om!

Si asa sa iti aduci aminte
de rodul tau bun
de pacea din pantece
de Cuvantul care te-a atins atunci
de rostirea care esti inainte sa vi in trup
si Sa Iubesti Linistea Tainei in care ai fost creat
caci de acolo iti tragi Izvorul Iubirii
si vazand lumea dinainte sa iesi din pantec
nu ai sa mai suferi
ai sa iubesti neintrerupt
ai sa petreci pe pamant in lumina
ai sa te-ngrijesti de tine
si de toata Creatia

dar mai ales de liniste
de lumina
de cuvant
si de iubire

caci in liniste vine lumina
din lumina cuvantul bun
iar peste toate acestea
sta iubirea.

Asa ma plimb prin lume...

nu imi place lumea de oras
dar imi place lumea asa cum e lasata.
sa umblu cu putine-n traista
si sa culeg de pe cale
aerul
apa
fructul pamantului,
sa le rumeg cum rumeg Cuvantul
in gest sacru
intim, sincer in fata Vazduhului
si cu rabdare, nu cu graba...
caci hrana omului e vie si e sacra
si e data proaspata
ca sa il tina de veghe si usor
ca usorul se ridica
iar greul se lasa in somnuri.

din camp in codru
din soare-n vant umbrit de arbori
din cuptor, gustar pana-n rapciune
imi hranesc mirosul,
simtul talpii imi framanta tarina
cu ravna si cu sete
si limpedele ochilor
imi capata lumina focului
si prospetimea ghetii.

asa ma plimb
prin lume...