nu imi place lumea de oras
dar imi place lumea asa cum e lasata.
sa umblu cu putine-n traista
si sa culeg de pe cale
aerul
apa
fructul pamantului,
sa le rumeg cum rumeg Cuvantul
in gest sacru
intim, sincer in fata Vazduhului
si cu rabdare, nu cu graba...
caci hrana omului e vie si e sacra
si e data proaspata
ca sa il tina de veghe si usor
ca usorul se ridica
iar greul se lasa in somnuri.
din camp in codru
din soare-n vant umbrit de arbori
din cuptor, gustar pana-n rapciune
imi hranesc mirosul,
simtul talpii imi framanta tarina
cu ravna si cu sete
si limpedele ochilor
imi capata lumina focului
si prospetimea ghetii.
asa ma plimb
prin lume...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu